miercuri, 3 noiembrie 2010

Iti povestesc o fotografie


Iti povestesc o fotografie ... asa ca sa-ti tin de urat ( sa nu te las sa fii singur cand asta-ti doresti ) si sa ma hranesc cu gandul ca tu esti fotograful potrivit ( nu scotoci dupa aparat si nu-ti deschide ochii ... fotografia asta se face cu imaginatie , cu obiectivul si cu ochii inchisi ) ...
Zilele astea n-am avut chef de poze , de pozitii si de ipostaze ... astept sa-mi vina cheful , sa curga starile si sa aleg din ele ...
Astazi mi-am imaginat o fotografie ... e singura care s-ar mula perfect pe starea mea de acum , ar juca rolul meu ... ar fi situatia aceea de maxima naturalete in care personajul nu este jucat , ci isi joaca actorul ...
Aproape de marginea padurii e un luminis in care domneste un stejar falnic ... radacinile lui sunt captive in solul amestecat cu bucati de stanca , o radacina mai tanara plesneste muschiul verde si isi infinge superficial varful in sol ; ramurile lui inteapa - dezordonat - cerul insangerat de soarele care i-a ars o zi intreaga norii ; tulpina lui e groasa , aspra , noduroasa si ridata ... semn ca a fost martorul multor apusuri ...
Mi-as lipi pielea de scoarta lui si as sta asa pana cand as capata curaj sa urc printre crengile infrunzite ... m-as opri pe bratul cel mai puternic , mi-as lega picioarele cu o funie , funia de bratul copacului si mi-as da drumul incet , incet ... cu , capul in jos , cu fata spre tine , cu mainile incrucisate peste sani ...
Tu ai clipi din ochi o data , de doua , de multe ori ... o noapte intreaga si ai fi din ce in ce mai miscat de imagine , eu din ce in ce mai nemiscata .
Visele tale ar zbura printre nori , temerile mele s-ar scurge in noroi ...
Te-ai satura de privit - in zori - cand ai observa , prin pielea stravezie , ca sangele inca pulseaza in tunelurile albastre-vinetii si ti-ai dori sa ma atingi , dar nu ai putea pentru ca eu pasesc pe nori si tu pe noroi ... neputinta ta m-ar innebuni , nebunia mea te-ar dori ... ti-as da intalnire pe trunchiul copacului ( un taram neutru ... ca sa nu dai cu , capul de nori ... ca sa nu ma afund in noroi ) ... mi-as lipi spatele de copac , tu ti-ai lipi fata de mine si soarele si-ar lipi razele de noi ... e fotografia in care am semana foarte bine , aratand foarte putin din noi ... tacuti , bronzati si goi , asteptand apusul .
End of story .

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Nostalgia lucrurilor pierdute


Am incercat in ultima vreme sa fac inventarul lucrurilor pierdute ... nu sunt multe ... am pierdut in schimb: oameni , locuri , sentimente, calitati si defecte , un glas bland si o pereche de maini aspre , dorinte inocente si lacrimi curate ,copilaria si adolescenta ... s-au indepartat toate.
Am aceeasi minte , dar gandesc altfel ; am aceiasi ochi , dar privesc altfel ; am acelasi suflet , dar iubesc si cred altfel ...
Viata noastra se desfasoara pe doua coordonate ,matematic vorbind , axa absciselor (realitatea) si axa ordonatelor (visarea) .
In copilarie si in adolescenta suntem dominati de visare ,traim mai mult in planul oniric si ne tesem viata cu pagini de carti , muzica ,desene animate , albume colorate si filme proaspat proiectate ... cand nu ne satisfac imaginatia in totalitate tragem storurile ochilor si visam nestingheriti .
Tineretea si maturitatea sunt marcate de lupta acerba a realitatii cu visarea ;
realitatea joaca tare si isi face campanie prin exemple de tragedii si de drame ; prin iubiri pierdute si idealuri rasturnate ; prin memorii patate si vieti destramate ... visarea apare episodic sub forma unei lumini orbitoare incarcata cu sperante si cu o putere gigantica nu de a muta muntii din loc , ci de a ne ridica deasupra realitatii unde aerul e mai curat si gandurile nu sunt la fel de apasatoare .
Ultima etapa a vietii , batranetea , e campul de lupta secatuit pe care realitatea isi ridica mandra steagul gri ... pleoapele zbarcite se inchid acum pentru a visa un singur lucru : viata de apoi ... e unicul vis pe care si-l mai permit batranii si care-i indeamna sa cumpere de la farmacia din colt „capsule de visare” ... un pumn de somnifere .
Eu inca mai visez , dar altfel ...
Mai ai timp sa visezi ?
Te rog nu-ti amaneta visele ... iti vand eu cateva picaturi de timp ...

luni, 27 septembrie 2010

Ceremonia ceaiului


Ma trezesc ... fac inventarul borcanelor cu ceai dintr-o privire si-mi aleg plantele care imi vor hrani dependenta in dimineata asta ... dau focul tare , apa fierbe repede , arunc plantele uscate ... le privesc cum se oparesc si cum se ineaca cuprinse in vartejul fierbinte al apei ... inchid focul ... apa se linisteste , plantele plutesc moarte deasupra ei , vaporii parfumati se ridica si se raspandesc in toata bucataria ... ii adulmec ... plantele absorb apa vrand sa-si recapete culoarea si aroma ... lupta lor e naiva si inutila ... imbibate si ingreunate , sfarsesc pe fundul vasului ... le las cateva minute ( de reculegere ) ... reculegerea nu trebuie sa fie prea lunga pentru ca imi amaraste ceaiul ... trec continutul vasului printr-o sita deasa , ceaiul curge cu viteza prin orificiile mici , plantele se ingramadesc si preseaza sita ... degeaba ... le arunc - fara mila - in cosul de gunoi si ma uit – cu mandrie - la lichidul perfect strecurat din sticla ... privind ceaiul uit ca e facut din apa si din plante , mirosindu-l imi aduc aminte , gustandu-l imi confirm amintirile ... dupa un timp , ceaiul se amaraste ( pe limba mea ) ... ciudat ... mi-am luat toate masurile de precautie ... ce folos , daca mi-am amintit ?!

sâmbătă, 12 iunie 2010

Moartea e cea mai vie stafie ...


Moartea e cea mai vie stafie ... mai vie decat mine , decat tine , decat medicul care incearca s-o alunge .
Mor oameni in fiecare clipa ... accidente stupide , calamitati naturale , boli incurabile , saracie ... multa ignoranta .
Moartea e o lectie mai buna decat viata ... o lectie din care unii invata sa lupte , sa traiasca , iar altii invata sa planga , sa se resemneze .
Haine de doliu , siroaie de lacrimi , flori , lumanari aprinse de moarte si stinse de graba vietii , un sicriu de abanos , o cruce din marmura alba ... inimi frante , ganduri , amintiri ... liniste!
- Ce sarbatorim ?
- Moartea ...
Viata unui om aluneca discret printre : reusite si esecuri , bucurie si tristete , premii , trofee, carti scrise , dreptate si nedreptate , adevar si falsitate , iubire , familie , copii ... in timp ce moartea apare zgomotos si ne obliga sa o celebram ...
Moartea are legea ei , propriul ei mecanism ... moartea e o taina ... stii ca exista , ca te pandeste la fiecare pas , dar nu stii cum functioneaza .
Intr-o dimineata frumoasa de primavara , cand natura invie , cineva drag tie moare ...
Il redescoperi abia acum –cand nu mai e- ce om minunat , cat de mult l –ai respectat , cat de mult l-ai iubit - cat de repede a plecat - n-ai avut timp sa-i spui toate astea , acum ai timp sa plangi .
Prezentul ti-e incatusat in panza de paianjen a trecutului ... regrete care te macina ... acceptare ... un nou inceput ... aceleasi greseli ... o tolba de regrete ...
- Suflete , cand ai sa inveti oare?!